Solipsismul este o atitudine conceptuală extremă care declară că numai propria individualitate există, iar restul sunt reflectări modale în personalitate, sunt construcții ale percepției sau intelectului.
Cuvântul solipsism are origine latină, fiind compus din solus („singur”) și ipse („sine”), însemnând sinele singur, sau sinele prin el însuși.
O variantă excesivă a solipsismului afirmă că nu există decât subiectul, percepția și mintea subiectului, iar întreaga realitate este o construcție a percepției și intelectivității subiectului, neexistând ceva în afara acestuia și independent de el.
În această perspectivă justificantă, toate formele, toate procesele, toți indivizii, toate evenimentele cu care ne confruntăm, tot ce se întâmplă în jurul nostru, sunt numai impresii create de percepție-reprezentare și raportările conceptuale la acestea, realitatea neavând o existență independentă de sinele percepător-concepător.
Într-o variantă mai blândă solipsistul admite existența altor subiecți, independent de conștiința sa, fiecare având propria personalitate reflectantă de proprie realitate, dar realitatea continuă sa fie o construcție personală, o creație individuală.