FANDOM


Moontemple

Trăim într-un Univers simulat? Iată răspunsurile oamenilor de știință

MTC November 19, 2013 0

http://www.efemeride.ro/


Ultimele descoperiri în domeniul fizicii cuantice cumulate cu observarea Universului îi împing pe cei mai mulți oameni de știință să afirme că trăim într-un spațiu simulat. Întrebarea este dacă vrem să știm cu adevărat acest lucru?

În 1999, celebrul film Matrix a adus pentru prima dată în ochii opiniei publice ideea de univers simulat. Personajul principal, putea să sfideze orice lege a fizicii pentru că a realizat că trăiește într-o simulare virtuală executată de mașini inteligente dotate cu cele mai fine simțuri.

Acțiunea filmului începe în clipa în care Neo are de făcut o alegere bizară: să ia pilula albastră și să orbească pentru a reveni la realitate sau să ia pilula roșie pentru a descoperi tainele simulării universale?

Oamenii de știință din ziua de astăzi nu au cum să ne ofere această alegere, dar studiile efectuate asupra radiațiilor spațiale indică faptul că totul nu este nimic decât o mare simulare. Cei mai mulți dintre specialiști afirmă că sunt șanse extraordinar de mari ca noi să fim inteligențe artificiale prinse într-o simulare universală decât inversul.

Prima încercare de a demonstra realitatea în legătură cu Universul din care facem parte, s-a petrecut în 2001, când Seth Lloyd, un inginer în mecanică cuantică, a realizat un studiu impresionant. Cercetătorul a calculat cantitatea de energie de care ar fi avut nevoie Universul pentru a ajunge la mărimea actuală, în condițiile în care am aplica teoria Big Bang-ului ca fiind veridică. Rezultatul a fost unul fascinant, pentru că Lloyd a ajuns la concluzia că Universul ar fi avut nevoie de mai multă energie decât a fost capabil să emită de la nașterea sa și până în prezent. Acest aspect a fost punctul de pornire pentru generarea teoriei simulării universale.

Pe de cealaltă parte, susținătorii acestei teorii sunt de părere că omul nu va putea detecta niciodată proprietățile universale ale simulării, indiferent de nivelul tehnologic la care va ajunge.




Dacă privim cu atenție modelele Universului timpuriu simulat pe calculatoarele din ziua de astăzi, realizăm că însăși inteligența artificială este capabilă de crearea unui univers, chiar dacă este în formă incipientă.

“În condițiile actuale am putea efectua simularea vieții omului timp de un secol, folosindu-ne de cele mai performante calculatoare care există în ziua de astăzi”, declara Silas Beane, fizician nuclear de la Universitatea Washington din Seattle.

Această afirmație ne duce cu gândul la o concluzie la care au ajuns oamenii de știință: Dacă razele cosmice nu au origini aleatorii atunci cu siguranță că Universul este doar o simulare.

Beane a mai reușit să facă o descoperire importantă în 2007. Fizicianul a reușit să demonstreze că dacă Universul este o simulare atunci vom putea observa o cantitate maximă de energie pentru cele mai rapide particule. Astronomii au observa că razele cosmice, particule de mare viteză, care se produc în alte galaxii ajung întotdeauna pe Terra cu un cumul energetic extrem de mare, de 1020 electroni volți.

Univers-simulat

Această descoperire indică din nou faptul că trăim într-un mare simulare, efectuată de un calculator extrem de inteligent, dezvoltată pentru amuzamentul creatorilor noștri. Dacă suntem în această simulare atunci legile naturii nu există, ci pur și simplu sunt niște comenzi prestabilite de creator din respectivul calculator. Acest enunț ne duce cu gândul că orice ființă este artificială pe această planetă și chiar dacă ne place sau nu are viața stabilită după un anumit destin, care bineînțeles este programat de respectivul calculator.

Problema este că nu există cale de întoarcere, iar alegerea de a lua pastila roșie sau albastră aparține fiecăruia.

Dovezile oamenilor de știință că trăim într-un univers simulat pe calculator

MTC SEPTEMBER 10, 2013 4

 

Teoria care susține că trăim într-un univers simulat începe să prindă rădăcini în mințile oamenilor de știință. Descoperirile care se realizează odată cu dezvoltarea tehnologiei încep să confirme teoria matricei. Simularea 3D este una impresionantă și mai mul de atât una care tinde spre infinit. Cu cât timpul se scurge mai repede, cu atât și viața omului la nivel global tinde spre sfârșit.

Totul a început în clipa în care oamenii de știință au efectuat diverse descoperiri în legătură cu materia. Una dintre cele mai importante a fost realizată de fizicianul Alain Aspect, care din greșeală a descoperit că particulele subatomice care compun universul nostru fizic dețin incontestabila proprietate a hologramei.

În acel moment, fizicianul a început să creadă că biocentrismul este răspunsul la orice întrebare, adică viața și conștiința sunt adevăratele chei pentru a înțelege cu adevărat Universul și că moarte nu există. Cu toate că avem senzația că deținem controlul asupra vieții sau chiar asupra destinului, lucrurile sunt mult mai complexe de atât.

Care este argumentul pentru care am putea să trăim într-o lume simulată?

Dacă am omite partea matematică a argumentului care începe cu ” să presupunem că există o civilizație extrem de avansată care deține putere de calcul care tinde spre infinit”, mai există și un argument logic. Nick Bostrom, profesor Facultatea de Filosofie de la Universitatea din Oxford , a fost primul care a invocat argumentul simulării strămoșilor.

Această tehnică ar fi pusă în practică tot de către civilizația noastră, care a ajuns la un grad al evoluției extrem de avansat și din dorința de a-și proteja moștenirea lăsată de predecesori, le-au creat o viață care se desfășoară într-o lume simulată. Pe de altă parte, profesorul susține că mai există posibilitatea ca această simulare poate să mai fie și un experiment, care este supravegheat cu simț de răspundere de către cei care l-au realizat. Mai mult de atât, un alt argument ar putea fi și ca istoria să fie readusă la viață într-o simulare virtuală.

 

Revenind la simularea trecutului sau a vieții strămoșilor, există unii futurologi care susțin că o să vină vremea în care și noi vom putea simula acest lucru. Acest fapt se poate petrece foarte bine în următorii 50 de ani sau chiar peste mii de ani. Important este să conştientizăm că viitorul ne poate aduce extrem de multe surprize.

“Oamenii trebuie să realizeze că fac parte din rândul minților simulate și că nimic din ceea ce pare nu este real“, a explicat Bostrom.

De ce ar crea o civilizație avansată o lume virtuală

Fiecare civilizație avansată și-a creat propriile matrice ale evoluției. Dacă noi suntem strămoșii creatorilor simulării atunci este normal ca să trăim în această lume holografică, decât în afara ei. Legile pe care le considerăm ca fiind ale fizicii nu sunt altceva decât parte din matricea evoluțională care ne-a fost pusă la dispoziție pentru a ne duce viața. Tot ceea ce ne înconjoară, chiar până și noi înșine suntem parte din creația uimitoare pe care “ei” au dorit s-o elaboreze.

Oamenii de știință nu exclud nici posibilitatea ca lumea virtuală să fie de fapt un joc al creației, în care regulile sunt stabilite dinainte și totul să se petreacă pentru buna dispoziție a creatorilor.

Univers-simulat (1)

[1]

Cum aflăm dacă trăim într-o simulare?

Dacă simulatorul nu vrea să aflăm, nu vom afla niciodată și atunci intervine iar discuția despre destin. Cel mai bine este să ne aducem aminte despre celebra replică din filmul Matrix, care spunea: “Dacă este real ceea ce simţiţi, vedeți, mirosiți sau gustați, atunci realitatea este redată de semnale electrice“.

Această teorie este una revoluționară, care nu este acceptată de întreaga lume științifică și cu atât mai puțini de Biserică. Dacă facem o paralelă între formarea lumii descrisă de Biblie și dezvoltarea teoriei simulării, cu siguranță că vom descoperi numeroase lucruri similare.

 

Pământul, o hologramă uriașă?

Trecand in viteza prin sudul rural al Hanovrei, cu usurinta se poate rata locatia experimentului GEO600. Din afara, nimic impresionant: intr-un colt de ogor, un complex de cladiri cubice, din care ies, in unghi drept, doua santuri acoperite cu ondulin. Sub straturile metalice se afla insa un detector ce se intinde pe o distanta de 600 metri. In ultimii sapte ani, dispozitivul anglo-german s-a angajat in cautarea undelor gravitationale – pulsatii in continuumul spatiu-timp, declansate de obiecte astronomice super-dense, precum stelele neutronice si gaurile negre. GEO600 nu a detectat pana acum nicio astfel de unda gravitationala, dar s-ar putea sa fi realizat, in schimb, cea mai importanta descoperire din fizica a ultimei jumatati de secol.

Un zgomot ne zdruncina lumea

Pentru a masura fenomenul undelor gravitationale, echipa GEO600 declanseaza o singura raza laser printr-o oglinda pe jumatate argintata, denumita "distribuitor sau separator de raza". Aceasta portioneaza lumina in doua fascicole, care trec prin bratele perpendiculare, lungi de cate 600 metri, ale instrumentului si sunt reflectate inapoi. Razele luminii reflectate se recombina in separator si creeaza un tipar de interferenta a luminii, marcand regiunile intunecate in care undele luminoase fie s-au anulat fie s-au potentat reciproc. Orice schimbare de pozitie a acestor regiuni comunica o variatie a lungimii relative a traseelor, ceea ce poate coincide cu prezenta unei unde gravitationale.

Timp de mai multe luni de zile, echipa de cercetatori GEO600 s-a tot blocat incercand sa identifice o sursa pentru zgomotul inexplicabil care perturba detectorul. Ramasi fara piste, oamenii de stiinta au fost abordati, din senin, cu un raspuns. Acesta venea de la un alt cercetator, care chiar prezisese zgomotul inainte ca membrii GEO600 sa il fi detectat. Potrivit lui Craig Hogan, expert al laboratorului de fizica a particulelor Fermilab din Batavia, Illinois, germanii din Hanovra au dat peste o limita fundamentala a continuumului spatiu-timp - punctul in care spatiul si timpul inceteaza sa se mai comporte sub forma armonioasa descrisa de Einstein si incep sa se dizolve in "granule", tot asa cum fotografia dintr-un ziar se fragmenteaza in puncte atunci cand este marita.


"Se pare ca GEO600 este "inghiontit" de convulsii microscopice de cuantum spatio-temporal. Daca rezultatul celor de la GEO600 este ceea ce suspectez eu ca este, atunci traim cu totii intr-o uriasa holograma cosmica", sustine Hogan transant. Hologramele care se pot gasi pe cardurile de credit sau pe unele bancnote sunt aplicate bidimensional pe suprafete de plastic. Atunci cand lumina ricoseaza din ele, se creeaza aparenta unei imagini tridimensionale. In anii '90, fizicianul Leonard Susskind si castigatorul premiului Nobel Gerard 't Hooft sugerau ca acelasi principiu s-ar putea aplica Universului ca intreg. Experientele noastre cotidiene ar putea ele insele sa fie o proiectie holografica a proceselor fizice care au loc pe o suprafata bidimensionala, indepartata.

Principiul holografic si gaurile negre

Totusi, "principiul holografic" este de natura sa ne indigneze pana la celule, negandu-ne, la urma urmei, intr-o oarecare masura, existenta. Pare greu de crezut pentru oricine ca s-a trezit astazi, a ajuns la birou, iar acum citeste acest articol pentru ca un anumit fenomen care ne pune in valoare are loc undeva in Univers. Nimeni nu stie ce implicatii ar avea pentru noi sa traim, cu adevarat, intr-o holograma si, totusi, teoreticienii au motive intemeiate sa creada ca destule aspecte ale acestui principiu sunt adevarate. Ideea remarcabila a lui Susskind si 't Hooft are la baza studii revolutionare asupra gaurilor negre, testate de catre Jacob Bekenstein de la Universitatea Evreiasca din Israel si de Stephen Hawking de la Universitatea Cambridge. In anii' 70, Hawking a demonstrat ca gaurile negre nu sunt in totalitate negre si emit, cu lentoare, o radiatie ce provoaca evaporarea lor treptata si in cele din urma le stimuleaza disparitia.

Atunci cand o gaura neagra dispare, toata informatia despre steaua care a colapsat pentru a o forma dispare o data cu ea; ceea ce contrazice larg sustinutul principiu ca informatia nu poate fi distrusa. Este un concept cunoscut sub denumirea de "paradox al informatiei gaurii negre". Conform lui Bekenstein, continutul informational al unei gauri negre este proportional cu raza sa de actiune; aceasta reprezinta suprafata teoretica pe care o acopera o gaura neagra si marcheaza punctul din care nu mai exista intoarcere pentru materia sau lumina atrasa inspre nebuloasa.

Holograma

Aceasta explicatie implica o profunda concluzie de natura fizica: informatia 3D a unei stele precursoare poate fi complet incifrata in orizontul 2D al gaurii negre ulterioare - diferit de imaginea tridimensionala a unui obiect incifrat intr-o holograma bidimensionala. Discutand pe teritoriul principiului holografic, materialul spatiu-timp devine granulat si plamadit din unitati minuscule asemanatoare pixelilor, dar de o suta de miliarde de miliarde de ori mai mici decat un proton. Acest raport este cunoscut ca scara Planck si se echivaleaza cu valoarea de 10-35 metri. Marimea Plank este dincolo de orice experiment imaginabil, asa incat nimeni nu a visat candva ca granulele din spatiu-timp ar putea fi vreodata percepute.

Universul ca o sfera si timpul-spatiul ca niste graunte

Aceasta pana cand Hogan a inteles ca principiul holografic este de natura sa schimbe totul. Daca continuumul spatiu-timp este o holograma granulata, atunci Universul poate fi imaginat ca o sfera a carei suprafata exterioara este realizata din parcele la dimensiunea marimii Plank, fiecare continand un bit de informatie. Principiul holografic sustine ca nivelul de informatie tapetat la exterior trebuie sa se potriveasca numarului de biti continuti de volumul Universului. De vreme ce volumul Universului sferic este mult mai mare decat suprafata sa exterioara, cum s-ar putea adeveri o asemenea afirmatie? Hogan a inteles ca pentru a avea acelasi numar de biti pe dinauntrul Universului ca si la suprafata, lumea din interior trebuie sa fie facuta din granule mai mari decat la scara Plank.

Ceea ce inseamna vesti bune pentru oricine incearca sa probeze cea mai mica unitate a continuumului spatiu-timp. Contrar tuturor asteptarilor, aduce structura cuantica microscopica la nivelul experimentelor fezabile. Altfel spus, in timp ce scara Plank este prea mica pentru a fi observata experimental, proiectia holografica a granulatiei din interiorul Universului ar putea fi mult, mult mai mare, ajungand in jurul a 10-16 metri. Atunci cand Hogan a inteles pentru prima oara aceste lucruri, s-a intrebat daca vreun experiment ar fi capabil sa detecteze plamada continuumului spatiu timp. Aici si atunci a intervenit GEO600. Din cele cinci detectoare de unde gravitationale aflate in toata lumea, Hogan si-a dat seama ca experimentul anglo-german GEO600 ar trebui sa fie cel mai sensibil la ceea ce are cercetatorul in minte.


El a prezis ca, daca separatorul de raza al experimentului este perturbat de convulsiile cuantice ale continuumului spatiu-timp, acest lucru se va reflecta in masuratori. In iunie 2009, omul de stiinta si-a trimis predictia echipei GEO600. "Incredibil, am aflat ulterior ca experimentul detecta zgomot neasteptat", adauga cercetatorul. Investigatorul GEO600, Karsten Danzmann de la Institutul de Fizica Gravitationala Max Planck din Potsdam, Germania si de asemenea de la Universitatea din Hanovra, admite ca zgomotul excesiv, cu frecvente intre 300 si 1500 hertzi, a sacait echipa multa vreme. El i-a raspuns lui Hogan, trimitandu-i o mostra de zgomot. "Arata exact ca predictia mea. Era ca si cum despartitorul de raza avea o modulatie laterala in plus", declara cu entuziasm specialistul.

Revolutionar sau minor

Cheia acestor experimente este ca sunt sensibile la schimbarile de lungime de unda mult mai mici decat diametrul unui proton. Asadar, sunt ele capabile sa detecteze proiectia holografica a continuumului spatiu-timp? Nimeni, inclusiv Hogan, nu pretinde pentru moment ca GEO600 a gasit dovada faptului ca traim intr-un univers holografic. Este mult prea devreme pentru a exprima cu certitudine asemenea lucruri. Hogan insusi crede ca sursa zgomotului ar putea fi, inca, una mundana.


Detectoarele de unde gravitationale sunt extrem de sensibile, asa incat cei care le opereaza trebuie sa ia in calcul o multitudine de aspecte pentru a fi siguri de rezultate si masuratori. Sunt considerate aici amanunte precum plafonul de nori, traficul aflat pe distanta mare, activitatile seismice si multe alte surse ce ar putea masca un semnal real. "Activitatile zilnice de imbunatatire a senzitivitatii acestor experimente declanseaza intotdeauna zgomote nedorite. Ne straduim sa identificam cauza unui zgomot, sa scapam de el si apoi trecem la identificarea urmatoarei surse de zgomot nedorit. In prezent, nu exista nicio canditata clara in randul surselor zgomotului experimentat de GEO600. Consider, de aceea, situatia neplacuta, dar nu neaparat ingrijoratoare", declara Danzmann.

Pentru un timp, echipa GEO600 a crezut ca zgomotul de care era interesat Hogan era cauzat de fluctuatiile de temperatura din separatorul de raze. Totusi, echipa a concluzionat ca aceasta s-ar putea face vinovata, cel mult, de o treime din zgomot. Danzmann sustine ca unele imbunatatiri planificate ar trebui sa sporeasca senzitivitatea lui GEO600 si sa elimine unele posibile surse de zgomot in exces ale experimentului. Daca GEO600 a descoperit, intr-adevar, zgomotul holografic provenit de la convulsiile cuantice ale continuumului spatiu-timp, atunci aceasta reprezinta o sabie cu doua taisuri pentru cercetatorii undelor gravitationale. Pe de o parte, zgomotul le va handicapa eforturile de detectare a undelor. Pe de cealalta, ar putea reprezenta o descoperire mult mai importanta.

Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ

O atare situatie nu ar fi fara precedent in fizica. Detectoarele gigante construite special pentru a cauta o forma ipotetica de radioactivitate in care protonii se descompun nu au gasit niciodata asa ceva. In schimb, au descoperit ca neutronii isi pot schimba forma; o informatie poate chiar mai esentiala, deoarece ne poate invata cum Universul a ajuns sa fie umplut cu materie si nu cu antimaterie. Ar fi ironic ca un instrument construit sa detecteze ceva atat de vast precum sursele astrofizice ale undelor gravitationale, sa identifice, neplanificat, granulele minuscule ale continuumului spatiu-timp. Cu cat misterul se adanceste mai mult, cu atat devine mai pregnanta motivatia construirii unui instrument dedicat pentru probarea zgomotului holografic. Un "accident fericit" a facut ca preditiile lui Hogan sa se coreleze cu experimentul GEO600, dar pare limpede, sunt de parere multi cercetatori, ca investigatii experimentale mult mai potrivite pot fi declansate spre a se concentra in mod special pe masurarea si caracterizarea zgomotului holografic si a fenomenelor derivate de aici.

O posibilitate, potrivit lui Hogan, ar fi intrebuintarea unui dispozitiv denumit interferometru atomic. Aceste dispozitive opereaza folosind acelasi principiu cu al detectoarelor pe baza de laser, dar folosesc raze de atomi ultraraciti in locul razelor laser. Deoarece atomii se pot comporta ca unde cu o lungime de unda mult mai mica decat lumina, interferometrele atomice sunt semnificativ mai mici si deci mai ieftin de construit decat detectoarele de unde gravitationale. Ce ar insemna detectarea in acea situatie a unui zgomot holografic? Unii coreleaza posibilitatea cu descoperirea neprevazuta a unui zgomot de antena Laboratoarelor Bell din New Jersey in 1964. Acel zgomot s-a dovedit a fi un fundal de microunde cosmice, stralucirea ulterioara a Big Bang-ului. Nu numai ca le-a adus cercetatorilor Arno Penzias si Robert Wilson un premiu Nobel, dar a confirmat si Big-Bang-ul si a deschis o cu totul noua ramura de studiu in cosmologie.

Mai important, confirmarea principiului holografic ar fi de mare ajutor pentru cercetatorii care incearca sa impace mecanica cuantica cu teoria gravitationala a lui Einstein. Astazi, cea mai populara abordare a gravitatii cuantice este teoria stringurilor, despre care cercetatorii spera ca va descrie fenomene din Univers la cel mai fundamental nivel. Hogan admite ca, daca principiul holografic va fi confirmat, el va elimina toate abordarile gravitatiei cuantice care nu incorporeaza acest principiu. In acelasi timp, va reprezenta o potentare pentru cele care il contin - intre care se numara ceva derivat din teoria stringurilor si ceva denumit "teoria matrix". In final, s-ar putea sa avem prima indicatie a modului in care continuumul spatiu-timp irumpe din teoria cuantica. Este greu de facut o descoperire mai rasunatoare si mai revolutionara de atat.

Traim intrun Univers simulat virtual?

de RENEGADELUKE • 24/09/2013

Recent, o echipa de cercetatori de la Universitatea din Bonn a realizat un studiu foarte straniu, (studiu care face parte dintrun proiect mai amplu “Matrix Revealed”), conforma caruia Universul in care traim ar fi generat in mod artificial – cu alte cuvinte, ar fi o gigantica holograma! Acest studiu a aratat ca razele cosmice sunt supuse unei schimbari ciudate in urma careia se naste o energie complet necunoscuta. Aceasta descoperire i-a determinat pe savanti sa remodeleze intregul comportament razelor cosmice si astfel s-a nascut teoria conform careia universul nostru este generat in mod artificial. Intreaga structura a Universului a fost comparata cu un numar infinit de zabrele asezate una langa alta ca si cum o proiectie holografica ar simula realitatea in care traim. Oamenii de stiinta germani au facut o analogie intre imaginea unui televizor in care fiecare pixel cu o structura fixa proiecteaza doar o anumita parte dintr-o imagine si zabrelele din care este alcatuit Universul si care au acelasi rol. Aceasta structura bazata pe simulare o regasim si in textele sacre tibetane care afirmau ca totul in jurul nostru este o iluzie si ca doar constinta omului este reala. Aceste texte sunt la baza invataturilor budiste. Foarte interesant este si faptul ca exista in principiu de “vizualizare a divinitatii”. Cercetatorii cred ca inteleptii tibetani au fost capabili sa vada aceste zabrele ale hologramei si au dezvoltat tehnici care sa-i ajute sa treaca dincolo de ele percepand astfel….realitatea. Daca aceste concluzii sunt reale se naste o intrebare fireasca….chiar evoluam sau ne invartim intrun cerc vicios prinsi intrun Univers holografic?

De unde știm că existăm în realitate?

Aș putea foarte simplu să vă spun doar atât… Nu știm dacă suntem reali sau nu. Cel puțin nu avem vreo dovadă în acest sens. Însă orice afirmație trebuie să fie însoțită și de o explicație, nu?

Descartes 147996001

Filosoful francez Rene Descartes și-a pus și el aceeași problemă. De atunci și celebra sa maximă „cogito ergo sum” (cuget, deci exist). Așadar, conform marelui gânditor, singura dovadă pe care o avem vis-a-vis de existența noastră ca ființe conștiente este tocmai capacitatea de a ne gândi la existența noastră. Nu putem intra în mintea altcuiva pentru a ne da seama cât de conștientă este acea persoană de propria existență. Una peste alta, Descartes filosofa astfel în anul 1644, iar de atunci nu am mai făcut cine știe ce progrese. Ba dimpotrivă, devenim parcă din ce în ce mai nesiguri de existența noastră.

Nu de multă vreme, computerele create de noi au devenit suficient de performante pentru a ne permite să creăm lumi virtuale. Avem nenumărate jocuri și platforme care, efectiv, sunt lumi în propria noastră lume. Și pe măsură ce avansul tehnologic va continua, aceste realități virtuale vor deveni din ce în ce mai sofisticate. Vom crea nenumărate lumi, civilizații virtuale în care este greu de crezut că, la un moment dat, nu va apărea o conștiință autonomă. Adică o conștiință ca a mea sau ca a dumneavoastră.

Cel care a a adus în discuție această posibilitate este filosoful Nick Bostrom de la Universitatea Oxford. Tot el a spus că, da , este posibil ca și realitatea noastră să fie o altă simulare controlată de o civilizație mult mai avansată decât noi. Cum am putea să știm asta? Ei bine, Bostrom este de părere că doar dacă una dintre entitățile care se joacă cu lumea noastră va apărea și ne spune că trăim într-o realitate simulată, abia atunci vom fi gata să credem. Sau, în aceeași ordine de idei, dacă acea entitate ne va transporta în realitatea ei. Dar atunci avem certitudinea că acea nouă realitate nu este și ea, la rândul ei, o simulare?

Matrix 946496001

Economistul Robin Hanson, de la Universitatea George Mason din Virginia, este și mai radical. El susține că dacă, prin absurd, am descoperi că trăim într-o realitate simulată, acele ființe care controlează totul ar putea reseta sistemul până în momentul în care nici nu vom ști despre ce a fost vorba. Evident, există și posibilitatea ca o atare intruziune a unuia dintre noi în planurile creatorului sau creatorilor noștri ar putea, pur și simplu, să strice toată distracția și să determine o oprire bruscă și definitivă a sistemului.

Același George Hanson propune și o altă abordare a subiectului. Este cert că o simulare redusă ar trebui să fie mult mai comună decât una de proporții. De aceea, este mult mai posibil ca el însuși să trăiască într-o lume în care este singura creatură conștientă. Dar fără a putea dovedi asta, ne întoarcem implacabil la ceea ce spunea Descartes.

Undecerebrale 091014001

Da, astăzi avem tehnologii pentru care, în vremea filosofului francez, am fi putut și acuzați de vrăjitorie. Spre exemplu, putem pătrunde în creierul cuiva și putem monitoriza undele cerebrale. Din nefericire, aici ne și oprim. De ce? Pentru că deși suntem capabili să urmărim astfel de unde cerebrale, realitatea este că habar nu avem ce experiențe reprezintă ele.

Oricare dintre noi poate fi un astfel de zombie virtual, este de părere filosoful Paul Skokowski de la Universitatea Stanford. Iar cercetătorul se bazează pe descoperirile recente ale neurologilor care ne spun că percepția noastră asupra realității este una falsă. Mai mult, conceptul de liber arbitru este o simplă iluzie creată de această uimitoare mașinărie care este creierul uman. (subiectul va fi dezbătut pe larg în ediția din luna decembrie a revistei Știință&Tehnică). Astfel, concluzia pe care o putem trage este una implacabilă: și eu, și dumneavostră, putem foarte bine să fim niște simulări într-un uriaș computer. Ca eu să fiu un zombie virtual și, la fel, dumneavoastră. Vă doresc o zi interesantă!

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Also on FANDOM

Random Wiki